Pentru a avea un gazon frumos si sanatos pe tot parcursul anului, este necesar sa cititi cu atentie acest ghid si sa aplicati metodele de intretinere prezentate. Buruienile in exces, muschii dar si diferentele de colorit apar, indeosebi, datorita unei ingrijiri deficitare. Poti stopa acum toate aceste probleme si poti reda desimea si culoarea cu o implicare minima dar cu efecte garantate.
La fel ca oricare alta planta, gazonul necesita o intretinere corespunzatoare pentru a creste si a se dezvolta adecvat. Fata de burueni, muschi sau alti daunatori, gazonul este mult mai putin pretentios daca ingijirea lui se face corect, trebuie doar sa profiti la maxim de oportunitati si vei avea o peluza splendida in orice anotimp!
Astfel, cele mai importante etape in viata peluzei tale, incepand de la insamantare si pana la tuns, irigat, scarificat si aplicarea ingrasamintelor, pot fi planificate simplu, eficient, cu rezultate garantate si efort minim.
Tunderea gazonului – cat de des tundem si la ce inaltime
Prin tundere poti obtine indesirea plantei, suprimarea majoritatii tipurilor de buruieni si poti oferi gazonului un aspect ingrijit. In cadrul acestei activitati de intretinere, sunt importante doua aspecte: frecventa tunderii gazonului si inaltimea cutitelor masinii de tuns.
Frecventa tunderii se stabileste in functie de gradul de crestere pe care gazonul tau il prezinta, avand diferente considerabile in functie de specie dar si de sezon.
Daca primavara si toamna, avand o umiditate mai buna dar si temperaturi propice pentru crestere, gazonul se dezvolta mult mai rapid, vara este momentul in care gazonul stagneaza, temperaturile ridicate si lipsa precipitatiilor contribuind din plin. Ce trebuie sa retii este un singur lucru: respectati regula celor 30% din dimensiunea plantei la orice tundere. Astfel, daca firul de iarba masoara aproximativ 9cm, ideal ar fi sa setati masina de tuns pe o treapta la care firele sa ajunga la aproximativ 6, 6.5cm dupa tundere.
Veti ajunge sa tundeti, cel mai probabil, saptamanal in marea majoritate a anului, cu posibilitatea de a tunde chiar de 2 ori pe saptamana in lunile mai, iunie sau septembrie, perioadele in care gazonul se dezvolta armonios, sau cand doriti sa aveti peluza foarte ingrijita.
Inaltimea la care trebuie tunsa iarba difera in functie de specia de gazon pe care o aveti plantata. Totusi, un gazon ar trebui sa arate foarte bine daca este tuns intre 5.5 si 6.5cm, o inaltime la care se obtine si o desime foarte buna, foliajul este foarte evident, necesarul de apa nu mai este atat de mare si buruienile pot fi tinute sub control mult mai usor.
O tundere mai jos de 5.5cm implica o frecventa a tunderii mai mare, deci si un timp de intretinere alocat semnificativ mai ridicat. Totodata, anumite specii de gazon nu au o estetica foarte buna daca tunderea se face atat de jos, in detrimentul foliajului verde facandu-si aparitia tulpinile, care sunt de culoare maro si care cu siguranta nu te vor incanta la nivel estetic.
Pentru ca masinile de tuns sunt foarte diferite din punct de vedere al treptelor de tundere, recomandam masurarea acestora si utilizarea unei trepte care sa respecte regula de 30%. Daca este cazul, tundeti de doua ori dupa o perioada in care nu ati reusit sa tundeti gazonul aplicand aceasta regula, astfel evitati deteriorarea peluzei, supunerea la stres si o atentie sporita pentru a rezolva problema.
Ca o concluzie in ceea ce priveste tunderea gazonului, incercati pe cat posibil sa efectuati operatiunea organizat, la timp. Nu este indicat sa tundeti agresiv, aducand planta rapid de la o inaltime mare la inaltimea dorita, si nici sa tundeti mai des decat evolutia gazonului decat daca timpul va permite si considerati ca estetica generala nu va multumeste.
Sfat util: asigura-te ca masina de tuns are in permanenta cutitele foarte bine ascutite pentru a nu “sparge” firele de iarba. Daca observi ca firele de iarba au varfurile maro dupa taiere, in mod evident masina de tuns are tendinta sa rupa firul si nu sa-l taie. Totodata, asigura-te ca folosesti o masina de tuns suficient de performanta si corect aleasa pentru suprafata peluzei tale. In mod normal, trebuie ca o sesiune de tuns sa dureze cel mult 10 minute pentru 100m2 de peluza, in caz contrar masina ta de tuns este fie prea mica, fie lipsita de performante, detalii care te vor face sa aloci mai mult timp decat trebuie acestei operatiuni.
Irigarea gazonului – cand si ce cantitate de apa folosim
In privinta irigarii, trebuie sa fim atenti la urmatoarele aspecte: cantitatea de apa utilizata, frecventa sesiunilor de irigat, momentele din zi cand este indicat sa irigam si ce diferente sunt intre zonele in care gazonul este vizitat mai des de soare si cele cu multa umbra.
Ce cantitate de apa folosim? Solul are capacitatea de a absorbi foarte rapid, insa nu ar trebui sa ne lasam indusi in eroare de acest aspect si sa folosim o cantitate mult prea mare de apa(nici prea mica, evident). Dupa multi ani de studii si de cercetari, s-a ajuns la concluzia ca gazonul are nevoie, in medie, de 30-40l de apa pe metru patrat. Ce difera? Difera modul prin care administram aceasta cantitate: vara in 2 sesiuni a cate 15-20L/m2, primavara si toamna intr-o singura sesiune de irigat.
Cum masuram cantitatea de apa? Este mai dificil de apreciat daca nu folositi un sistem de irigare automatizat, conceput dupa o formula matematica de debit. Cea mai buna solutie, aplicabila indiferent de sistemul de irigat folosit, este testul cu caserole.
De exemplu, pentru a administra cei 15-20L/m2 pe timp de vara, poti folosi mai multe caserole, in diferite zone ale peluzei tale. Indiferent de dimensiunea caserolei(conditia de baza fiind ca peretii acesteia sa fie drepti si sa aveti aceeasi dimensiune la baza si la varful acesteia), in momentul in care s-au acumulat in caserola 1.5cm de apa(pe care ii poti masura cu o rigla) inseamna ca ai ajuns la cei 15L/m2. Mai multe despre acest test cu caserole poti citi in ghidul special conceput de echipa noastra.
Cat de frecvent irigam? Analizati solul si udati doar atunci cand este necesar. In masura in care au fost precipitatii, in mod evident cantitatea de apa necesara poate sa fie mai mica. Totodata, daca solul este inca umed la suprafata, gazonul nu necesita a fi irigat pentru moment. Este recomandat sa irigati atunci cand solul deja este uscat la suprafata, in acest fel veti tine mult mai bine sub control prezenta buruienilor, pentru ca acestea au un necesar de apa mult mai mare si o irigare in exces le va favoriza dezvoltarea si inmultirea.
In mod normal, raspunsul la aceasta intrebare ar fi urmatorul: de 2 ori pe saptamana in lunile de vara(iunie, iulie si august), cand temperaturile au trecut deja de 25 de grade(ziua) si o singura data pe saptamana in lunile aprilie, mai si septembrie. In restul timpului, se recomanda irigarea ocazionala, in functie de precipitatiile din perioadele respective, mai ales ca martie, octombrie si noiembrie sunt luni cu precipitatii sporite, deci necesitatea de a iriga suplimentar poate sa lipseasca. Evident, gazonul nu necesita irigare iarna, cand este oricum in repaos vegetativ – exceptie facand zonele unde nu ninge de fel si temperaturile se pastreaza la un nivel ridicat, de peste 12-15 grade in cursul zilei.
Difera reteta irigarii in functie de sezon? Evident, necesarul de apa creste vara, cand canicula isi face simtita prezenta, si scade atunci cand temperaturile sunt medii(primavara/toamna) si cand exista suficient de multe precipitatii. De altfel, singura regula de care vei tine cont este de modul in care se prezinta pamantul. Daca este uscat bine la suprafata si tare la apasarea cu degetul, gazonul necesita apa. Bineinteles, vara se va usca pamantul mult mai repede si vei iriga fara doar si poate de 2 ori pe saptamana cu cantitatile de apa recomandate(15-20L/m2), in timp ce primavara si toamna vei ajunge sa uzi gazonul doar o singura data pe saptamana(REMINDER: mentineti cantitatea de apa chiar daca ajungeti la o singura sesiune de irigat, astfel veti iriga mai mult, cu 30-40L/m2 la interval de o saptamana).
Fertilizarea gazonului – foliari sau ingrasamant solid, ce alegem?
Precum pomii fructiferi, legumele sau alte plante, gazonul necesita, la randul sau, un sol fertil pe tot parcursul anului. O carenta de nutrienti se vede destul de rapid in modul in care se prezinta gazonul – fie are o crestere mult prea lenta, fie nu are o estetica prea placuta, fie devine rar si este invadat de daunatori si de buruieni. Va doriti un gazon frumos si des pe tot parcursul anului? Aplicati-i ingrasaminte solide si foliari, un mix pe care il recomandam si care va ajuta firul de iarba sa se mentine viguros indiferent de anotimp.
Pornind de la premisa ca lipsa de fertilitate a solului si implicit absenta, in proportii controlate, a nutrientilor, conduce la rarirea gazonului si la aparitia buruienilor, recomandarea noastra este un plan organizat de aplicare a ingrasamintelor prin care sa asigurati o evolutie constanta a plantei.
Daca in primii ani de la plantarea gazonului se recomanda 3 sau chiar 4 aplicari de ingrasamant solid, veti ajunge chiar si la 2-3 aplicari de ingrasamant, asta dupa ce durata de viata a peluzei voastre depaseste 7-8 ani de zile.
Cand aplicam ingrasamantul solid? Recomandarea noastra este sa faceti 4 aplicari pe an, dupa cum urmeaza:
- Prima aplicare: inceputul lunii aprilie – dupa o iarna geroasa, cu multe precipitatii si schimbari de temperaturi, stresul la care a fost supus gazonul este unul foarte mare. O prima aplicare de ingrasamant solid va ajuta peluza sa isi recapete rapid culoarea si desimea, in timp ce solul va fi echilibrat cu un aport substantial de minerale.
- A doua aplicare: final de mai sau inceputul lunii iunie – am avut parte de o primavara blanda, cu precipitatii si gazonul arata foarte bine? Chiar daca totul pare perfect, sa nu uitam ca incepe cea mai stresanta perioada a anului, cu temperaturi foarte ridicate, caniculare in dese randuri, si precipitatii din ce in ce mai putine. Pregatim peluza cu un ingrasamant mai bogat in Potasiu care va ajuta la o mai buna absorbtie a apei in desele perioade de irigare.
- A treia aplicare: final de august, inceput de septembrie – am trecut peste 2-3 luni de seceta, in care a trebuit sa irigam destul de mult si solul a fost vizibil deteriorat. Chiar daca gazonul se prezinta intr-o stare acceptabila si urmeaza toamna, cand precipitatiile vor fi mai prezente, solul are multiple lipsuri in minerale, o aplicare de ingrasamant solid fiind esentiala pentru a aduce gazonul la o culoare cat mai placuta dar si la o desime care sa tina departe buruienile nedorite.
- A patra aplicare: mijlocul lunii octombrie – se aplica un ultim ingrasamant solid pentru a ajuta gazonul sa treaca mai usor peste dificultatile din timpul iernii. Precipitatiile mixte, gerul, zapada in exces, toate vor provoca peluza si vor favoriza aparitia mai multor probleme, inclusiv aparitia fungilor in gazon. Un sol fertil in aceasta perioada ajuta la o mai buna conservare a firelor de iarba dar si la o iesire din sezonul rece mai facila, cu rezultate foarte vizibile odata cu cresterea temperaturilor din primavara anului viitor. Aceasta aplicare de ingrasamant solid este, practic, cea mai importanta, cu rol benefic in a avea o peluza verde din cele mai timpurii vremuri in anul viitor.
Avem nevoie atat de ingrasamant solid cat si de ingrasamant lichid? Desigur, actiunea celor doua tipuri de ingrasamant este complementara, drept pentru care noi recomandam sa le folositi si pe cele lichide indiferent de cate aplicari de ingrasamant solid ati efectuat. Ingrasamantul lichid(foliar) are avantajul unei absorbtii mult mai rapide a nutrientilor de catre planta, aplicarea lui putandu-se face lunar, incepand cu luna martie, si pana in luna noiembrie. Totodata, ingrasamantul foliar poate fi utilizat si pentru depasirea unor perioade de stres, cauzate fie de o ingrijire incorecta, fie de o scarificare. Astfel, dupa o scarificare agresiva sau dupa o lunga perioada in care nu ati putut iriga corespunzator peluza, puteti folosi ingrasaminti foliari de 2 sau de 3 ori, la interval de 7 zile,rezultatul fiind garantat si rapid, avand rol reparator pe o buna perioada de timp. Ulterior, dupa ce peluza si-a revenit la verdele dorit, puteti pastra cadenta de o aplicare de ingrasamant foliar la interval de 30 de zile.
Practic, cele doua tipuri de ingrasaminte au rolul de a colabora in conservarea gazonului prin a-I oferi elementele de care acesta are nevoie. Pe de-o parte, ingrasamantul solid contine macronutrienti, acesti nutrienti fiind esentiali pentru sol, eliberarea lor lenta avand capacitatea de a-l fertiliza pe termen de pana la 60-90 de zile. Pe de alta parte, ingrasamantul lichid actioneaza la nivelul foliajului, pe langa macronutrienti fiind bogat in aminoacizi, microelemente si biostimulatori atat de benefici in metabolismul plantelor, cu efecte rapide si de durata scurta/medie, de pana la 30 de zile.
Cum aplicam ingrasamantul? Ingrasamintele solide recomandam a se aplica cu un dispozitiv de imprastiere manual sau automat, pentru ca bobitele sa ajunga intr-un mod cat mai uniform pe sol. Evitati imprastirea la mana, riscati sa aveti portiuni care vor fi mai bine dozate, de aici si diferite zone care vor arata mai bine si altele care nu vor dispune de nutrienti in cantitatile corecte. Dozajul depinde mult de tipul de ingrasamant solid, insa aplicarea este recomandat sa se faca din ambele directii(pe lung si pe lat) pentru a distribui cat mai uniform produsele.
In ceea ce priveste ingrasamantul foliar, aceste se dizolva in apa si se aplica folosind pompele specializate(vermorel). Fiind absorbite prin frunza, se recomanda ca aplicarea lor sa fie facuta intr-o zi fara precipitatii(minim 5-6 ore dupa aplicare), astfel incat planta sa poata absorbi cat mai mult din ingrasamantul aplicat. Totodata, evitati perioadele zilei in care este canicula, de preferat sa aplicati produsele foliare fie in prima parte a zilei, cand firele de iarba sunt uscate, fie dupa ce temperatura a mai scazut sau soarele se indreapta spre asfiintit(cu mentiunea ca ar trebui sa mai existe minim 1-2 ore de lumina/soare dupa ce ati aplicat solutia foliara pentru un grad de absorbtie cat mai mare).
Scarificarea gazonului – de cate ori scarificam peluza pe parcursul unui an?
Ce este scarificarea? Scarificarea este o procedura de curatare a gazonului de resturile uscate depuse la baza plantelor. Prin scarificare indepartam resturile de iarba uscata cazuta in urma tunderilor dar si zonele uscate ale peluzei, redand astfel tineretea gazonului si ajutandu-l sa primeasca mai mult oxigen, sa absoarba mai bine si mai uniform apa si sa lasam nutrientii oferiti in urma aplicarii de ingrasamant sa ajunga mai repede in sol.
Cu ce se face scarificarea? De regula, se utilizeaza fie o grebla, fie un scarificator dedicat, manual sau automat. Avantajul unui scarificator electric sau cu motor termic este conferit de rapiditatea prin care reusiti sa intreprindeti operatiunea de scarificare.
Spre deosebire de alte procedee specifice ingrijirii gazonului, scarificarea nu are neaparat un calendar specific de urmat. Este foarte important sa urmariti evolutia plantei si a peluzei in general, si sa actionati ori de cate ori observati ca este necesara o “pieptanare” a gazonului pentru a indeparta iarba uscata si pentru a ajuta intinerirea peluzei.
Totusi, recomandarea noastra este sa faceti minim 2 scarificari pe an, asta pentru a evita aparitia bolilor si pentru a intineri peluza. Daca va doriti un gazon fresh, des si sanatos, de un verde uniform, scarificarea este esentiala si puteti ajunge chiar si la 3-4 scarificari pe parcursul unui an.
Important: Nu scarificati vara, cand gazonul este supus oricum unui stres foarte mare provocat de temperaturile foarte ridicate. Fiind deja greu incercat, gazonul are nevoie de “liniste”, astfel ca puteti amana scarificarea pentru finalul lunii august, inceputul lunii septembrie.
Cand recomandam noi sa faceti scarificarea? Daca o intretinere minimala presupune efectuarea a doua reprize de scarificare pe an, recomandarea noastra este sa ajungeti pana la 4 scarificari pe an. O curatare mai buna a peluzei de resturile uscate inainte de aplicarea ingrasamantului solid, de exemplu, il vor ajuta sa ajunga mult mai rapid in sol si sa asigure o fertilizare propice a pamantului. Astfel, daca ati optat pentru 4 fertilizari cu ingrasamant solid, puteti opta, de asemenea, pentru 4 sesiuni de scarificare, de fiecare data inainte de a fertiliza.
Urmand toate aceste sfaturi, garantam o peluza verde, deasa, de care se va bucura intreaga familie. Nu este complicat, nu necesita neaparat foarte mult timp investit si nu este deloc scump raportat la beneficiile aduse. Asa ca spuneti stop mixului de iarba neingrijita, buruieni sau muschi si transformati-va curtea intr-o peluza superba, functionala, care sa va incante privirea si sa va fericeasca ori de cate ori veti petrece timpul in aer liber!
Gradinarul.ro – rezultate tot anul!